Alfa Romeo revine în forţă: cu motoare preluate de la Ferrari

Autor: Andrei Ştirbu 10 apr. 2015 Știri auto
Alfa Romeo revine în forţă: cu motoare preluate de la Ferrari

Atât de mult timp a trecut de când n-am mai auzit nimic de Alfa Romeo încât am început să ne întrebăm dacă Marele Plan al lui Marchionne încă se mai desfăşoară. Ei bine, se pare că Alfa Romeo şi-a propus o revenire în forţă.

Conform Reuters, compania producătoare de maşini frumoase va investi 500 de milioane de euro în fabrica de la Termoli (Italia), unde se vor produce motoarele care vor anima viitoarele modele Alfa Romeo.

Unul dintre ele va fi un 4-în-linie, de 2,0 litri, supraalimentat (care va debuta odată cu berlina, în această vară), iar celălalt va fi un V6 twin-turbo, capabil să livreze până la 480 de cai-putere. Acest V6 va fi o adaptare a unităţii de 3,0 litri dezvoltată de Ferrari pentru Quattroporte şi Ghibli, completează Automotive News

Alfa Romeo cu motor de Ferrari? Ce poate fi mai bun de atât? Păi, o berlină care să arate precum acest concept, eventual.


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide